Mi-e dor de înaltul cerului,
Mi-e dor de adîncul mării,
Mi-e dor de depărtarea orizontului
Mi-e dor de sufletul ce geme-n mine.

Pierdut în beznă fără urmă
Vreau să rup a inimii durere
Să plec d-aici din humă,
Spre viața ce mă cere.

Legat sunt de-al ispitei lanț,
Nu pot să fug de nemurire
Căci doru-n taină mă sugrumă
Și-n gînd aud numai tăcere.

Arde spuma-mi a gîndirii
Să zbor,să fug,să ies nu pot.
Furat de-un dor a armoniei
Dus-am fost, cu chip, cu tot.

Fierbe apa ce-a secat
Din venele-mi cu sînge,
Cu tot cu dînsa a plecat
Puterea ce mă-nvinge.

Mi-e dor de ploaia ce suspină
Mi-e dor de vîntul care vine,
Mi-e dor de umbra-mi în lumină,
Mi-e dor, mi-e dor de mine.

Ansamblul de dans ”Ninstrenii” în care am dansat și eu. Performanțele obținute sunt în urma frecventării cercului de dans timp de 2 luni. Video (care e filmat cam aiurea) este datat la 22 mai 2007 cînd a fost Ziua orașului Dondușeni și cînd venise în vizită Caravela Culturii. A fost super atunci, sala de concerte de la Casa de Cultură a orașului era plină cu lume, stăteau și în picioare. Atunci, după atîtea aplauze și chiueli, m-am simțit ca o adevărată vedetă.

P.S. eu sunt cel din dreapta, ultimul

Seninul cerului orbește,
Gerul a plecat deja
Căldura-n jurumi s-mpînzește
E primăvară-n Țara Mea.

Se văd cocori în depărtări,
Se văd cum vin în grabă
Să ne șoptească în tăceri
E primăvară, Țară.

Rîde Nistru-n răsărit,
Codrii fredonează-o doină,
Prutul dincolo-a sclipit.
E primăvară, Patrie!

Căldura ei răcoritoare
Sufletul îmi răscolește
Bucuria-mi silitoare
În văzduh se răspîndește.

Totu-n jur e o poveste
Farmecul e pretutindeni.
E vis sau viață este?
E primăvară, Mamă!

Autor: Grigoriev Sergiu

(incercam sa ma mentin treaz la cursul de electrotehnica)

Eu, ESCape al nemuriri,
Eu pe tine te iubesc,
Numai ENTER al iubirii
Eu cu tine sa traiesc.

Mai tii minte, tu, pe TAB?
Ce dorea sa ne desparta…
Insa-odata, la un lab,
Eu i`am zis sa n-o mai faca.

Multe taste ne despart,
Vreau acuma langa tine;
Imi voi face eu de cap,
Si-am sa schimb keyboard for tine!

Autor: Grigoriev Sergiu

E liniște…e întuneric…
Sufletul din nou e-n ațipire,
Gîndul zboară în neștire.
E liniște și e himeric.

Sfoara-ntunecimii mă sugrumă
Colbul liniștei mă ninge
Lumea-n juru-mi stă și plînge,
Vreau s-aud și eu cum sună.

Simt. Căldura mă doboară.
Prea tîrziu să fiu cu toții
Bătut-a ceasul făr-d-emoții.
Simt, cum viața mă omoară.

Spre cer privirea o îndrept
Albastrul lui devine negru
Și ca un arcaș celebru
Luna mă izbește-n piept.

Cad. Căzut sunt in neștire.
Urma-mi e-aruncată în gol
Vreau să văd, să simt Lumina.
E liniște…e întuneric…